Ciuperci umplute cu ficatei
Ingrediente:
- 12 ciuperci mari
- 500 g ficatei de pui
- o ceapa
- un ardei gras
- 100 g unt
- 2-3 foi de dafin
- piper boabe
- boia de ardei dulce
- marar uscat
- sare
1. Lasati ficateii in apa rece cam 20-30 minute, apoi puneti-i la fiert. Cand da in clocot luati spuma si adaugati foile de dafin si piperul boabe.
2. Taiati marunt ceapa, ardeiul, coditele de la ciuperci si ficateii dupa ce s-au fiert.
3. Topiti untul intr-o tigaie si puneti legumele si ficateii la calit. Condimentati cu sare, piper, boia de ardei, marar uscat.
4. Tapetati o tava cu hartie de copt sau ungeti-o cu unt. Asezati ciupercile in ea.
5. Umpleti fiecare ciuperca cu compozitia de ficatei si dati la cuptor pentru 15-20 minute.
Se poate servi cu smantana sau sos de smantana cu usturoi.
Pofta buna!